Zeci de diplomați ruși, expulzați din Germania și Franța. Moscova amenință că decizia „neprietenoasă” a Berlinului va deteriora și mai mult relația dintre cele două state

Zeci de diplomați ruși, expulzați din Germania și Franța. Moscova amenință că decizia „neprietenoasă” a Berlinului va deteriora și mai mult relația dintre cele două state
FOTO - caracter ilustrativ: Pixabay
Publicat: 05/04/2022, 00:43

Franţa şi Germania au anunţat luni expulzarea în masă a diplomaţilor ruşi din ţările lor, în timp ce occidentalii cer o anchetă privind „crimele de război” atribuite soldaţilor ruşi în regiunea Kiev.

Germania a anunţat expulzarea unui ”număr mare” de diplomaţi ruşi – 40 conform informaţiilor difuzate de AFP – aflaţi la post la Berlin, în legătură cu războiul din Ucraina, relatează Reuters.

Ministrul german al Afacerilor Externe, Annalena Baerbock, a subliniat că aceşti angajaţi ai ambasadei Rusiei constituie ”o ameninţare pentru cei şi cele care caută protecţie la noi. Nu vom mai tolera acest lucru”, a precizat ea.

La rândul său, Franţa va expulza 35 de diplomaţi ruşi ”ale căror activităţi sunt contrare intereselor sale”, a anunţat luni o sursă apropiată Ministerului de Externe francez.

”Această acţiune face parte dintr-un demers european”, potrivit unui comunicat al ministerului francez.

Lituania a anunţat în aceeaşi zi expulzarea ambasadorului rus în această ţară baltică „în răspuns la agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei suverane şi la atrocităţile comise de forţele armate ruse”.

Rusia transmis luni că relaţiile sale cu Germania se vor „deteriora” şi mai mult după decizia „neprietenoasă” a Berlinului de a expulza 40 de diplomaţi ruşi în legătură cu conflictul din Ucraina.

„Reducerea nefondată a personalului diplomatic din misiuni ruse în Germania va restrânge spaţiul pentru menţinerea dialogului între ţările noastre, ceea ce va duce la o deteriorare suplimentară a relaţiilor ruso-germane”, se arată într-un comunicat al ambasadei Rusiei la Berlin difuzat pe Telegram.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Adio șezlonguri! Turismul din Grecia se schimbă radical
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Reacția Claudiei Pătrășcanu după declarațiile făcute de Gabi Bădălău despre momentul în care și-ar fi...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Noi speranțe în lupta cu HIV, după ce încă un bărbat a fost vindecat de...